Absolvirea unei facultati da dreptul unei persoane de a purta uniforma de intelectual, distingandu-se astfel de marea masa a populatiei printr-un prefix alaturat numelui pe care il va purta in functie de specialitatea pe care si-a ales-o pentru studiu (avocat, ing., dr., prof., acad., arhitect, etc, etc ). Odata devenit intelectual, omul incepe sa se raporteze la noua sa conditie socio-profesionala, parasind tagma oamenilor obisnuiti. Acum poate aspira la demnitati publice, isi poate construi un CV, poate judeca  lumea in mod profesionist, poate scrie articole in ziare, poate participa la tolk-show pe orice tema de interes sugerat, intr-un cuvant isi castiga o noua identitate.

Am comite o inprudenta, daca am spune ca odata ajuns in lumea ratiunii pure, novicele scapa de furia manifestarilor egoiste ale confratilor mai vechi. Acestia din urma, organizati in caste de tot felul, pot declansa mecanismul de respingere a corpului strain prin stabilirea unor criterii precise de selectie, mergand de la pedigri-ul obligatoriu pana la prosperitatea materiala a candidatului.

Lumea intelectualilor cunoaste astazi, mai profund ca niciodata, o mare criza data de numarul foarte mare de membrii, asa ca sa  impus in mod necesar o strategie de reformulare a spatiului si gasirea unor instrumente de selectie care sa faca o noua demarcatie intre plebe si elita.

Se pare ca in viitorul apropiat, pentru a ramane sau a deveni intelectual, trebuie sa parcurgi si alte etape obligatorii, indispensabile, precum: masterat postuniversitara, doctorate, postdoctorate. Forma este intr-o continua schimbare, insa aroganta de a te considera superior prin apartenenta la grupul de elitisti provenita dintr-o ignoranta rautacioasa este mereu aceeasi

Cred ca omul obisnuit, cautator, care se judeca necontenit pe sine insusi, fara a avea puterea de a eticheta intr-un fel sau altul pe celalalt de langa el, acest om neanzestrat cu aptitudinea de a judeca pe altii, de a face rau in mod constient, este intelectualul autentic. In el se regaseste dragostea fata de ceilalti mai presus de ambitie si orgoliu. El este cel care daruieste fara sa-si faca din acest lucru o profesie, fara sa-si revendice un statut anume, vreo glorie. Prezenta lui in mijlocul nostru, a oamenilor aflati in imperiul starilor de competitie, de afirmare a identitatii cu orice pret, este insesizabila. Nu-l putem recunoaste pentru ca nu impresioneaza in nici un fel prin prestanta, autoritate. Linistea lui vine din modul sau aparte de a privi lucrurile, de a nu le opune rezistenta. Framantarile sale existentiale, autodisciplina impusa simturilor, inclinatia naturala de a privi lucrurile in cauzalitatea lor ascunsa, setea  de  autocunoastere, il lipseste de forta agresiva, de competitia specifica oamenilor incatusati in mecanismele mediului.
Spre acest tip de intelectual autentic, masmedia se opreste cu totul intamplator, asta si datorita lipsei de magnetism pe care o degaja acesta telespectatorilor educati in spiritul nevoii de adrenalina sub toate formele ei. Acest om reuseste de cele mai multe ori sa realizeze o comunicare cu ceilalti. Prezent sa intr-un loc anume inobileaza mediul asemenea muzicii. Il putem regasi in toata sfera de profesii sociale  fara a se incapatana sa locuiasca in turnul de fildes al intelectualului de profesie.